Insights
Care sunt condițiile în care poate opera suspendarea rambursării creditelor acordate anumitor categorii de debitori, conform dispozițiilor OUG nr. 37/2020 și HG nr. 270/2020
Mihai Pisică, Associate ONV LAW

În presă: Modificări legislative: Despăgubiri pentru imobile preluate abuziv: Valoarea actualizată la data emiterii deciziei
La data de 21.03.2020 a intrat în vigoare Legea nr. 22/2020, care modifică prevederile din Legea nr. 165/2013 privind modul de stabilire a valorii măsurilor
Condițiile, procedura de acordare și termenele de plată pentru indemnizațiile de șomaj tehnic în contextul pandemiei COVID-19, potrivit modificărilor aduse prin OUG nr. 32/2020
Lorena Ciobanu, Managing Associate ONV LAW

Măsuri de sprijinire a salariaților din construcții. Modificarea Legii nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor
La data de 30.03.2020, prin OUG nr. 32/2020 s-a modificat Legea nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor, ca măsură venită în sprijinul salariaților din

În presă: Achiziții publice – Confidențialitatea ofertelor prin prisma modificărilor aduse de OUG nr. 23/2020
Cum vor putea ofertanții să protejeze confidențialitatea ofertelor potrivit noilor modificări aduse legilației achizițiilor publice? Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 23/2020

COVID-19 – Dreptul angajatului de a refuza prezentarea la locul de muncă
În contextul actual al epidemiei generate de răspândirea virusului Covid-19, angajatorul are cu atât mai mult obligația de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în

COVID-19 – Măsuri economice și fiscal-bugetare adoptate de Guvernul României prin OUG nr. 29/2020
Ana Petrescu, Associate ONV LAW

Măsuri privind sprijinirea IMM-urilor în perioada stării de urgență
Guvernul României a emis, la data de 21.03.2020, OG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, în contextul răspândirii virusului COVID-19, prin care se

COVID-19 – Măsuri de reducere a impactului negativ asupra companiilor cauzat de diminuarea activității acestora în contextul pandemiei de coronavirus
Instituirea stării de urgență pe teritoriul României prin semnarea de către Președinte a Decretului nr. 195/2020, împreună cu măsurile dispuse prin Ordonanța militară nr. 1/2020

COVID-19 – Măsuri posibil de adoptat în privința salariaților. Strategia angajatorilor de retenție a salariaților impactați
Pe fondul măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, respectiv măsurilor restrictive instituite în condițiile stării de urgență declarate în România de luni, 16 martie 2020,

Certificat de situație de urgență sau Aviz de existență a Cazului de Forță Majoră?
Bogdan Carpăn, Associate ONV LAW

ONV LAW contributes to Community Investment Guide for companies operating in Romania
[:ro] In 2015 ONV LAW joined forces with top organisations from the private and the NGOs’ sector to launch the “Community Investment Guide” under the

New legal proposals regarding subcontracting and amending of public procurement contracts in constructions as per Directive 2014/24/UE
[:ro] Alina Bilan a detaliat schimbarile aduse de noile propuneri legislative cu privire la subcontractarea si modificarea contractelor de achizitie publica, in cadrul Conferintei Masini

Airport hubs development, airport competition and air accident investigations – the main topics addressed at the Worldwide Airport Lawyers Association Conference
[:ro] Mihai Furtuna, Partener ONV LAW si Coordonator al departamentului de Dreptul Aviatiei, a participat intre 9-11 septembrie la conferinta anuala a Worldwide Airport Lawyers

(Ro) 130 km intr-o zi – pariul echipei ONV LAW cu ea insasi
[:ro] La inceputul lunii septembrie echipa ONV LAW a participat la Triathlonul de la Mamaia unde a inotat, alergat si pedalat aproape 130 km. Echipa

ONV LAW flew planes and awarded Junior Pilot Diplomas at Aeromania 2015
[:ro] Pentru o zi, avocatii ONV LAW au renuntat la roba si la mina serioasa, pentru a aduce un zambet pe fetele copiilor aflati la show-ul

Registering business aircraft in Romania: team expertise is crucial
[:ro] Mihai Furtuna a prezentat la EBACE 2015 (Expozitia & Conferinta Europeana de Aviatie de Business), proiectele recente din cadrul departamentului de Drept Aviatic al

Mihai Voicu – ranked as a top Constructions Lawyer by Who’s Who Legal 2015
[:ro] Aflat la a cinsprezecea editie, Topul Who’s Who reflecta evolutia profesionistilor din domeniul dreptului constructiilor din 48 de tari. Mihai Voicu, partener in

(Ro) Atelier: Achizitiile publice in proiectele de infrastructura din Romania
[:ro] Alina Bilan va sustine miercuri, 13 mai, la sediul Camerei Franceze de Comert si Industrie in Romania (CCIFER) un atelier dedicat celor care
Toolkit for airplane incidents: legal rights & best practice examples for flight delays and luggage-related incidents
[:ro] Preturile din ce in ce mai mici si rapiditatea sunt principalele motive pentru care, anual, tot mai multi oameni aleg calatoriile cu avionul.

‘Good faith’ in FIDIC contracts: highly important for Contractors who fail to notify Engineers as per sub-clause claim 20.1.
[:ro] Alina Bilan a prezentat vineri, 20 martie, in cadrul primei editii a Conferintei Noi Perspective in Dreptul Constructiilor, rezultatele studiului realizat impreuna cu
Contravention reports for drivers who fail to produce car vignettes are void unless hand-signed
[:ro] Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis pe 16 februarie ca, pentru a fi legale, procesele-verbale de contraventie trebuie semnate olograf.
(Ro) Ce formalitati trebuie indeplinite pentru restituirea prestatiilor?
[:ro] In ce masura poate un reclamant sa-si invoce propria culpa in fata instantei pentru a-si recapata o prestatie, indiferent ca vorbim de sume de

CAPITAL: De azi se schimbă Legea Spălării Banilor! Trebuie declarat beneficiarul real al activității economice la Registrul Comerțului
Începând de astăzi intră în vigoare Legea 101/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru

ZIARUL FINANCIAR: ONV Law şi ARDLD: Din 202 licitaţii pentru hârtie în perioada 2018-2021, 79% dintre autorităţi nu au respectat legislaţia privind achiziţia de hârtie ecologică
Ritmul achiziţiilor publice verzi la nivelul României este extrem de lent faţă de urgenţa cu care trebuie implementate măsuri privind ţintele de neutralitate climatică, este

MEDIAFAX: Una spun si alta fac: Doar 21 din autoritati au respectat legislatia privind achizitiile publice de hartie ecologica
Ritmul achizitiilor publice verzi la nivelul Romaniei este extrem de lent fata de urgenta cu care trebuie implementate masuri privind tintele de neutralitate climatica, care

STARTUPCAFE.RO: Ministru: Declarația de beneficiar real va fi amânată până pe 1 octombrie 2021
Coaliția de guvernare a decis, luni, la nivel politic ca obligația declarării beneficiarului real de către o serie întreagă de firme și alte entități să

BUSINESS MAGAZIN: Modificări ale Legii Spălării Banilor – Firmele cu asociaţi persoane fizice sunt obligate să declare beneficiarul real al activităţii. Revine declaraţia anuală
Începând de astăzi intră în vigoare Legea 101/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru

ZIARUL FINANCIAR: Compania de executive search şi consultanţă în resurse umane Arthur Hunt şi compania de avocatură ONV LAW se asociază şi intră pe segmentul de M&A, transformări şi restructurări de companii
Compania de executive search şi consultanţă în resurse umane Arthur Hunt şi compania de avocatură ONV LAW se asociază şi intră pe segmentul de M&A,

FORBES: Arthur Hunt și ONV LAW se asociază în primul Joint Venture de acest tip din România
Arthur Hunt România, unul dintre primii jucători de pe piața serviciilor de Executive Search & Consultanță în resurse umane și ONV LAW, companie independentă de

NEWMONEY.RO: Executările silite ar putea fi suspendate pe o perioadă de până la 12 luni
Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică, până la data de 9 aprilie a.c., noul proiect de lege privind procedura acordului de restructurare preventivă, care

ZIARUL FINANCIAR: Mihai Voicu, Partener ONV LAW este noul Preşedinte pentru Europa al reţelei juridice internaţionale Legal Netlink Alliace
Mihai Voicu, Partener în cadrul Societăţii de Avocaţi ONV LAW, a fost ales Preşedinte pentru Europa al reţelei juridice globale Legal Netlink Alliance (LNA), ce

În presă: Utilizarea înscrisurilor în formă electronică în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor – Proiect de ordonanță de urgență
MLPDA a publicat, în consultare publică, un proiect de OUG care reglementează utilizarea înscrisurilor în formă electronică în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor. Deși proiectul

În presă: Când poate un angajat să refuze prezența la locul de muncă pe perioada stării de urgență
Deși, în stadiul actual, legislația României nu prevede în mod expres un drept de a refuza prezentarea la locul de muncă, obligațiile angajatorului din legislația

În presă: Modificări legislative: Despăgubiri pentru imobile preluate abuziv: Valoarea actualizată la data emiterii deciziei
La data de 21.03.2020 a intrat în vigoare Legea nr. 22/2020, care modifică prevederile din Legea nr. 165/2013 privind modul de stabilire a valorii măsurilor
Condițiile, procedura de acordare și termenele de plată pentru indemnizațiile de șomaj tehnic în contextul pandemiei COVID-19, potrivit modificărilor aduse prin OUG nr. 32/2020
Lorena Ciobanu, Managing Associate ONV LAW

Măsuri de sprijinire a salariaților din construcții. Modificarea Legii nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor
La data de 30.03.2020, prin OUG nr. 32/2020 s-a modificat Legea nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor, ca măsură venită în sprijinul salariaților din

COVID-19 – Dreptul angajatului de a refuza prezentarea la locul de muncă
În contextul actual al epidemiei generate de răspândirea virusului Covid-19, angajatorul are cu atât mai mult obligația de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în

COVID-19 – Măsuri economice și fiscal-bugetare adoptate de Guvernul României prin OUG nr. 29/2020
Ana Petrescu, Associate ONV LAW

Măsuri privind sprijinirea IMM-urilor în perioada stării de urgență
Guvernul României a emis, la data de 21.03.2020, OG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, în contextul răspândirii virusului COVID-19, prin care se

COVID-19 – Măsuri de reducere a impactului negativ asupra companiilor cauzat de diminuarea activității acestora în contextul pandemiei de coronavirus
Instituirea stării de urgență pe teritoriul României prin semnarea de către Președinte a Decretului nr. 195/2020, împreună cu măsurile dispuse prin Ordonanța militară nr. 1/2020

COVID-19 – Măsuri posibil de adoptat în privința salariaților. Strategia angajatorilor de retenție a salariaților impactați
Pe fondul măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, respectiv măsurilor restrictive instituite în condițiile stării de urgență declarate în România de luni, 16 martie 2020,

Certificat de situație de urgență sau Aviz de existență a Cazului de Forță Majoră?
Bogdan Carpăn, Associate ONV LAW

Efectele stării de urgență asupra termenelor de prescripție și decădere
Prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României („Decretul”) au fost luate o serie de măsuri ce vizează cursul termenelor de