— de Cătălin Săpașu, Senior associate, ONV LAW —
O modificare recent adoptată de Parlamentul României aduce o schimbare importantă în materia executării silite, cu impact direct atât pentru creditori, cât și pentru debitori. Este vorba despre modificarea art. 666 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de încuviințare a executării silite.
Schimbarea are ca efect principal simplificarea și accelerarea executării silite în cazul hotărârilor judecătorești executorii, eliminând o etapă procedurală care, în practică, genera întârzieri semnificative.
Potrivit noii reglementări, atunci când creanța este constatată printr-o hotărâre judecătorească executorie potrivit legii, nu mai este necesară parcurgerea procedurii distincte de încuviințare a executării silite în fața instanței de executare. Încuviințarea este considerată a fi realizată chiar de instanța care a pronunțat hotărârea, odată cu pronunțarea acesteia. Executorul judecătoresc poate trece direct la efectuarea actelor de executare, fără a mai solicita o încheiere separată.
Această modificare marchează o diferențiere clară între hotărârile judecătorești executorii și celelalte titluri executorii, cum sunt contractele, înscrisurile autentice sau titlurile de credit. Pentru aceste din urmă categorii, procedura de încuviințare rămâne neschimbată: executorul judecătoresc trebuie să solicite instanței de executare încuviințarea, care se soluționează într-un termen scurt, fără citarea părților.
Din perspectiva controlului jurisdicțional, noua reglementare confirmă rolul central al contestației la executare. Încheierile de admitere a încuviințării nu sunt supuse căilor de atac, însă pot fi cenzurate indirect prin contestația la executare, în cadrul căreia pot fi analizate atât legalitatea actelor de executare, cât și eventualele neregularități procedurale.
Pentru mediul de afaceri, impactul este semnificativ. Creditorii care dețin hotărâri judecătorești executorii vor putea demara executarea silită mult mai rapid, fără a mai parcurge o etapă suplimentară. Acest lucru contribuie la creșterea eficienței mecanismelor de recuperare a creanțelor și la reducerea duratei de valorificare a drepturilor recunoscute de instanță.
Pe de altă parte, debitorii trebuie să fie conștienți că spațiul de manevră procedural pentru amânarea executării se restrânge. În lipsa procedurii de încuviințare distincte, contestația la executare devine principalul instrument de apărare, ceea ce impune o reacție rapidă și bine fundamentată din punct de vedere juridic.
În acest context, recomandăm companiilor să își reevalueze strategiile de litigii și de recuperare a creanțelor, precum și să acorde o atenție sporită modului în care sunt redactate și gestionate hotărârile judecătorești executorii. Noua reglementare consolidează rolul executării silite ca etapă firească și eficientă a procesului civil, accentuând importanța pregătirii juridice încă din faza litigioasă.