Modalitățile de recuperare a prejudiciilor reținute în deciziile Curții de Conturi
În cazul în care în raportul de control au fost consemnate erori/abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, se pune problema modului în care se recuperează prejudiciul. Acest aspect generează ample discuții întrucât, prin decizia emisă, Curtea de Conturi constată numai existența prejudiciului, stabilirea întinderii acestuia și a modalităților prin care va urmări recuperarea pagubelor fiind în sarcina autorității controlate.
În situația în care prejudiciile au fost cauzate prin efectuarea unor plăți interne nejustificate către funcționarii/angajații din cadrul instituției, recuperarea prejudiciilor se face de la aceștia (e.g. sporuri salariale nejustificate). Un alt caz în care recuperarea nu comportă foarte multe discuții este și atunci când prejudiciul poate fi recuperat de către entitatea controlată în considerarea calității de creditor în relația cu terțe persoane (e.g. sume datorate în temeiul legislației fiscale).
Ipoteza care a provocat cele mai multe dezbateri și orientări diverse este aceea în care prin raportul de control s-au reținut prejudicii constând în plăți efectuate în mod nelegal către terțe persoane beneficiare, în temeiul unor acte ce emană de la însăși entitatea auditată sau în temeiul unor contracte încheiate de către aceasta.
În practica judiciară s-a pus în discuție dacă există un drept de opțiune între inițierea procedurii răspunderii civile delictuale a celor vinovați de producerea prejudiciului prin plăți nelegale de la bugetul local (funcționarii din cadrul instituției) și recuperarea aceluiași prejudiciu de la beneficiarii de bună/rea credință ai acestor plăți sau dacă se poate pune în aplicare valorificarea concomitentă a ambelor opțiuni de către entitatea auditată.
Din interpretarea dispozițiilor legale, entitatea obligată la recuperarea prejudiciilor cauzate este singura în măsură să aprecieze în ce modalitate va proceda la recuperarea pagubelor bugetare, în considerarea aspectelor de fapt și de drept circumstanțiate fiecărei situații în parte.
Puteți citi articolul integral pe Arena Construcțiilor.